logo

4000 de turiști la Bujorii din Zau de Câmpie

În jur de 4.000 de turiști, între care și președintele României, Klaus Iohannis, au vizitat în această primăvară Rezervația Botanică de la Zau de Câmpie unde cresc Bujorii de Stepă, situată la cea mai înaltă altitudine din lume la care această plantă s-a adaptat, la peste 450 de metri.
Custodele rezervației, Octavian Călugăr, a declarat marți, pentru AGERPRES, că Bujorii de Stepă de la Zau de Câmpie, denumiți științific ”Paeonia Tenuifolia”, au înflorit în acest an începând cu data de 10 aprilie, iar această primăvară a fost prima în care aceste flori gingașe au trăit câteva zile sub zăpadă.

”Am avut foarte mulți turiști, aproape 4.000, au fost și mulți elevi. Numai de 1 mai au fost cam 300-400. Am avut și turiști din Rusia, Olanda, Germania, Ungaria, a fost și o vizită privată a președintelui Klaus Iohannis, dar nu sunt împuternicit să ofer detalii (…) Acum începe descreșterea, bujorii au început să înflorească în data de 10 aprilie. În Rezervația de sus o să fie înfloriți o perioadă mai lungă, fiindcă acolo este la altă cotă, un pic mai înaltă, dar în partea de jos încep deja să se scuture. În ciuda vremii, polenizarea de către albine s-a făcut, aceasta este foarte importantă. Am mai avut brumă în timpul înfloririi în alți ani, dar acum a fost îngheț și zăpadă, vânt cu ploaie, nu le prea place, fiind o plantă perenă de stepă. Brumă a mai fost în anii precedenți, dar îngheț nu a fost”, a spus Octavian Călugăr, care nu crede să întâmpine probleme la recoltarea seminței.

Custodele a subliniat că imediat după îngheț a văzut florile care au fost afectate, întrucât acestea s-au deschis mai repede, „un pic forțat”, și și-au pierdut petalele la fel de repede.
Pe lângă faptul că Rezervația Botanică de la Zau de Câmpie este situată pe cel mai înalt loc din lume în care s-a adaptat această floare, este unicul loc din România și din interiorul Arcului Carpatic unde crește bujorul de stepă.

Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost prezentată la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei.

Rezervația mureșeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie și a fost înființată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul școlii românești de botanică, iar suprafața inițială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariție și a extins suprafața rezervației la 3,5 hectare, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a fost regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.
La o petrecere de Ziua Regelui, în 10 mai 1923, Marcu Sâncrăian, care își însoțea tatăl — primar al comunei Zau de Câmpie — a ascultat povestea spusă de academicianul Alexandru Borza și, copil fiind, și-a asumat public salvarea florilor.

Din acel moment, până la vârsta de 91 de ani, Marcu Sâncrăianu și-a dedicat viața gingașelor flori și a învățat din cărți, deși avea doar șase clase, cum să îngrijească bujorii de stepă.

Actualul custode a rezervației, Octavian Călugăr, a fost primar al comunei Zau de Câmpie timp de opt ani și se ocupă de flori din anul 2005, după ce și-a făcut ucenicia alături de Marcu Sâncrăianu, timp de 31 de ani.

Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din anul 1932, rezervația de pe deal, de 2,5 hectare, a fost declarată Grădină Botanică, iar Rezervația din lotul B, cu suprafață de 1 hectar, a fost declarată Grădină Botanică în 1959-1960.
În cele două loturi ale rezervației, pe cele 3,5 hectare, sunt peste 50.000 de bujori de stepă.

Sursa: AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)









Publicarea unui comentariu presupune implicit acceptarea termenelor si conditiilor stabilite de CAMPIA-MURESULUI.RO.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- Campia-Muresului.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *