Pe o vreme extrem de capricioasă, astăzi, 20 aprilie 2017, a fost realizată de către reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) vizita în teren pentru observarea condițiilor pe care Comuna Chețani le îndeplinește în vederea accesării unei finanțări nerambursabile ce are ca obiect modernizarea unui număr de 19 străzi din localitate.
Comuna a depus la începutul lunii aprilie 2017 o cerere de finanțare nerambursabilă din fonduri europene privind îmbunătățirea infrastructurii rutiere în valoare de peste 1 milion de euro, proiect ce include: asfaltarea unui număr de 19 străzi, realizarea de șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale, precum și realizarea de trotuare noi.
Vizita reprezentanților AFIR la Chețani reprezintă o etapă intermediară de evaluare, la fața locului, a obiectivului de investiții ce va intra în competiția obținerii finanțării atât de dorite de comunitate.
Emil Florin Mocan, primarul Comunei Chețani: ” Este un proiect important pentru comunitatea noastră. Sunt optimist în ceea ce privește obținerea finanțării. Totul depinde de punctajul pe care îl vom obține, în raport cu celelalte proiecte depuse. E o competiție deschisă pe care sperăm să o câștigăm. Acest proiect face parte integrantă din strategia de dezvoltare locală a comunei, alături de înființarea sistemului de alimentare cu apă în satul Grindeni, construirea școlii cu 10 săli de clasă, finalizarea stației de epurare și rețelei de canalizare menajeră și alte proiecte primordiale, practic schimbarea la față a comunei. Obiective pe care dorim să le realizăm până în 2020.”
Ciprian Turdean, consultant Comuna Chețani: ”Orice proiect cu finanțare nerambursabilă este binevenit. Trebuie să sprijinim comunitățile în vederea accesării acestor resurse extrem de importante în dezvoltarea unei infrastructuri elementare pentru secolul XXI și aici vorbim de apă-canalizare și drumuri. Chețani este o localitate cu potențial extrem de ridicat pe care o să-l fructificăm împreună.”
Ioan Ludușan, consultant de specialitate Media Marketing: ”Am realizat o cerere de finanțare aferentă unui proiect important pentru o comunitate care merită această investiție. Ne-am asigurat să fie un proiect scris corect, urmând ca, după ziua de astăzi, să așteptăm rezultatul final și clasamentul proiectelor câștigate.Totul depinde de punctajele obținute.Sperăm din tot sufletul ca cei din Chețani să fie în top.”