logo

Bani pentru afaceri noi: ”StartUp Nation” prezentat la Mureș

Programul StartUp Nation, o șansă uriașă pentru cei care vor să își îndeplinească visele

Programul StartUp Nation a fost prezentat astăzi la Tîrgu-Mureș de secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, și Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Este un program revoluționar, care vine în sprijinul celor care vor să pornească o afacere, dar până acum nu au avut resursele necesare.

‘Ca om de afaceri, înțeleg ce înseamnă începuturile, când ești tânăr, nu ai spațiu de producție, nu ai bani să cumperi primele utilaje, nu îți permiți să angajezi oameni în plus, nu are cine să îți dea un sfat bun. Am pornit de la doi oameni, iar acum suntem cunoscuți pe toate continentele. Acum, cu ajutorul acestui program, oricine poate porni pe calea pe care nu și-a permis-o până acum și poate să atingă performanțe extraordinare.

Programul StartUp Nation acoperă exact primele nevoi ale celor care vor să se lanseze în afaceri. Mai mult, birocrația este redusă la minim, banii se acordă rapid, iar cerințele sunt cele pe care trebuie să le îndeplinească aproape orice firmă la înființare. Sunt convins că programul StartUp Nation va fi un sprijin puternic pentru o mai bună dezvoltare a economiei românești’, a declarat Vasile Gliga.

Pentru accesarea programului, firmele solicitante trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care enumerăm: sunt SRL-D, SRL sau cooperații, sunt înființate după data intrării în vigoare a OUG-ului 10/30.01.2017, au codul CAEN autorizat la ONRC în momentul depunerii primei cereri de tragere, creează minim 1 loc de muncă și îl menține pe o perioadă de cel puțin 2 ani după implementarea proiectului, iar acționarul/acționarii nu au sau nu au avut calitatea de acționar sau asociat într-un alt IMM care desfășoară sau a desfășurat aceeași activitate autorizată pentru care aplică în cadrul programului în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii până la deschiderea sesiunii de înscriere.

Se pot accesa 200.000 de lei, aproximativ 44.000 de euro, 100% nerambursabili.

Prin implementarea programului în anul 2017 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim 10000 de beneficiari.

sursa: agerpres.ro









Publicarea unui comentariu presupune implicit acceptarea termenelor si conditiilor stabilite de CAMPIA-MURESULUI.RO.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- Campia-Muresului.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *