MĂMĂLIGĂ CU ZAHĂR

Mămăligă cu zahăr nu este o rețetă gastronomică specială pentru aceste sărbători, dimpotrivă. Este vorba despre cât de intens și plăcut poate fi gustul bucuriei și al smereniei, al fericitei întâlniri și mereu reîntâlniri cu Nașterea și renașterea, indiferent despre forma în care preparăm sau savurăm ingredientele.

De câteva zile am închis ultima pagină a unei veritabile cărți-rugăciune, memoriile Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, exilat începând din 1948, cu domiciliu obligatoriu în diferite părți ale țări, prigonit și închis, alături de frați episcopi greco-catolici, alți intelectuali marcanți ai vremii, oameni politici făuritori ai idealurilor naționale transilvănene și ale României mari, aruncați în izolarea fizică (nu și sufletească) a penitenciarului din Sighet de către reprezentanții criminali ai unui regim fără Dumnezeu și inuman, de care ne-am despărțit, teoretic, acum 30 de ani.

Dar nu despre povestirea acestei impresionate lucrări de memorialistică scriu acum, aici, ci despre ”mămăliga cu zahăr”, preparatul gustat doar o dată, dar cu atâta bucurie, de către cei 12 membri ai celulei de penitenciar (de 20mp), nr. 44, de la Sighet care, în pofida tuturor presiunilor psihice schingiuitoare, de neconceput pentru mintea umană, nu au renunțat la credința strămoșească: ”iubitul frate ne-a îmbiat cu zahăr…, noi n-am mai văzut zahăr de câțiva ani, cu mămăligă rece, și așa ne-am ospătat, de fericită întâlnire, cu mămăligă și zahăr”. După cum observați amintește de trăirea lor, ”de fericita întâlnire”, pentru că până atunci, răspândiți, au fost în diferite locuri macabre.

Întreb doar, câți dintre noi mai trăiesc astăzi adevărata bucurie a fericitei întâlniri? Pentru că fericită întâlnire trebuie să fie, an de an, cu Pruncul Cel Născut și așezat în ieslea cu paie uscate a Bethleemului, cu chipul său care surâde tăcut spre salvarea lumii, pentru că fericită întâlnire trebuie să fie cu iubita familie, pentru că fericită întâlnire trebuie să fie cu prietenii, amicii, colegii, cunoscuții, dar și cu necunoscuții, oriunde s-ar găsi ei, aflați pe calea zbuciumată uneori a vieții.

Însă pentru mulți, calea vieții a ajuns astăzi o altfel de bucurie a fericitei întâlniri. O întâlnire cu brazii pompoși și luminițe incandescente, o întâlnire cu cadourile cât mai mari și sclipitoare, cu cristalina muzică a clopoțeilor aurii, cât și cu renii cursieri, o întâlnire la masa bogăției în merinde grase și băuturi diverse. O întâlnire, ca la un semafor fictiv, cu coșurile cât mai pline în supermarketele abundenței, cu super oferte, mega reduceri, cât mai black dacă se poate, plasme cu hașdeuri, dar și pe strada cu haștaguri ale politicienilor care ne promit cum să fim fericiți în România. Unii dintre ei ne mint mereu, frumos. Iar alții dintre noi îi credem, la fel de frumos, și noi. În zadar.

Cine mai poate gândi astfel că mămăliga cu zahăr poate deveni ”o veritabilă cină  fericită”? Puțini, cred. Tot mai puțini. Puțini, simt. Tot mai puțini.

Citeam un dramatic gând, că: ”dictatura perfectă va fi o democrație aparentă, o închisoare fără pereței din care prizonierii nici măcar nu vor a visa să scape. Un sistem de sclavie în care, prin consum și divertisment, sclavii își vor iubi constrângerile.” (Al. Huxley). O lume cu prizonieri aparent fericiți, cu iubire maximă de sine și strict a micului propriu habitat, cu liniște sufletească dospită doar din aluatul siguranței și satisfacției materiale. Împlinirea sufletească se rezumă de multe ori la existența unei case cât mai aranjată, a unei mașini cât mai nouă, concedii cât mai opulente (extra-all inclusive), pesudo-școli dintre cele mai deosebite și pompoase pentru copii (uitând de veritabila ”avere a bunei educații”, să fac referire la titlul uneia dintre cele mai bune cărți despre formare și nu numai), intrigile inter-personale duse la rang de strategii de reușită socială, judecata celui de aproape ca sentință unor false adevăruri. Mânia, un arc cu care tragi mereu împins de gândul negru.  S-a ajuns a se prețui mai mult exteriorul nostru, iar interiorul îl lăsăm pradă celor care aparent liniștesc furtunile, să nu mai deslușim cu bucurie și să primim darul Celui care cu adevărat a știut și știe să potolească furtunile.

Care ar trebui să fie pentru noi civilizația iubirii și a libertății? Unde a dispărut și cu ce s-a înlocuit iubirea credinței și a aproapelui? Ce formulă a libertății aplicăm când alegem fericirea? S-a dovedit că însăși libertatea alegerii poate fi o povară.

Indiferent de toate acestea, vrând nevrând, stăm așezați cu toții la masa la care ne hrănim împreună, la care bem din aceeași apă de Izvor, a Celui care a venit cu surâs tăcut, într-o Luminată seară de iarnă.

Să avem inima deschisă a primi grăuntele care va crește în noi tainele, virtuțile: ”credința, nădejdea și dragostea”.  Să lăsăm puterea inimii să deguste mămăliga cu zahăr înspre mereu fericita noastră întâlnire și mereu reîntâlnire.









Publicarea unui comentariu presupune implicit acceptarea termenelor si conditiilor stabilite de CAMPIA-MURESULUI.RO.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- Campia-Muresului.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *