Semnează petiția on-line ”Modernizați Drumul Câmpiei Mureșului: Luduș-Sărmașu”!

Aici poți semna!!!
Portalul de știri ”Câmpia Mureșului” dorește să TE IMPLICI DIRECT în fundamentarea bugetului Consiliului Județean Mureș pentru anul 2018, prin includerea unei investiții prioritare pentru dezvoltarea zonei noastre, respectiv modernizarea totală a Drumului Județean 151 care face legătura între Orașul Luduș(Roșiori) și Orașul Sărmașu, spre Județul Bistrița Năsăud.
Semnează petiția online aici!!! pentru a asigura o bugetare participativă, activă!!!

Trebuie să demonstrăm că cei de pe Câmpia Mureșului știu să ceară ceea ce merită, respectiv dezvoltarea unei infrastructuri rutiere care poate asigura un potențial maxim de dezvoltare a zonei, în special a agro-industriei.

Consiliul Județean Mureș a semnat recent un contract de finanțare cu Guvernul României pentru reabilitarea a doar 1 KILOMETRU din DJ 151 Luduș-Sărmașu, cu denumirea ”Reabilitare drum județean DJ 151 Luduș-Sărmaș-limită județ Bistrița-Năsăud, km 9+000-10+000, județul Mureș”, în valoare de 2.189.489 lei, comparativ cu alt contract semnat ce are ca obiect ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe drumul județean DJ 133 Mureni-Archita-limită județ Harghita, km 3+167-15+000, județul Mureș”, în valoare de 26.522.209 lei. Mai mult, Consiliul județean Mureș va gestiona modernizarea drumului județean care face legătura între Orașul Ungheni și Municipiul Târnăveni, proiect ce va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 25 milioane de euro.
Există, însă, și un dar…

Solicităm Consiliului Județean Mureș să ia în considerare necesitatea și oportunitatea majoră a acestei investiții, modernizare totală a DJ 151 Luduș-Sărmașu, și să o cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2018, asigurând principiul dezvoltării echilibrate a micro-regiunilor din interiorul județului Mureș.
Luduș, Sînger, Papiu Ilarian, Tăureni, Valea Largă, Zau de Câmpie, Miheșu de Câmpie, Sâmpetru de Câmpie, Sărmașu și alte localități ar beneficia direct de o dezvoltare rapidă prin crearea unei infrastructuri propice.

Semnează aici petiția online!!! și semnătura ta va ajunge pe masa consilierilor județeni din Mureș.

DJ151 Luduș-Sărmașu









Publicarea unui comentariu presupune implicit acceptarea termenelor si conditiilor stabilite de CAMPIA-MURESULUI.RO.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- Campia-Muresului.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *