logo

1 iulie. Se închide Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sărmașu

Consiliul local al Orașului Sărmașu a aprobat prin hotărârea nr. 38/2017 desființarea Centrului pentru Persoane Vârstnice, începând cu data de 1 iulie 2017.
Justificarea acestei decizii o aflăm din conținutul expunerii de motive prezentate:
”În data de 02.05.2017 a avut loc şedinţa Consiliului Consultativ din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sărmaşu unde s-a analizat situaţia economico-financiară a instituţiei şi evoluţia problematicii specifice pentru primul trimestru al anului 2017. În acest sens menţionez că numărul de beneficiari este de 12 persoane insuficient pentru buna derulare a activităţii instituţiei.
Din punct de vedere financiar în primul trimestru al anului 2017 au fost generate cheltuieli în sumă de 114.458 lei, din care 98.197 lei cheltuieli de personal, reprezentând 86% din total cheltuieli şi 16.261 cheltuieli cu bunuri şi servicii, reprezentând 16% din total cheltuieli.
Prin HCL nr. 24/27.03.2017 privind aprobarea bugetului local al oraşului Sărmaşu a fost alocată suma de 189.000 lei pentru funcţionarea CPV Sărmaşu cu menţiunea că sumele respective trebuie să include şi eventualele cheltuieli generate de procedura de închidere a instituţiei.
În conformitate cu adresa Căminului pentru Persoane Vârstnice Sărmaşu nr. 239/28.02.2017 prin care se solicită suma de 180.000 lei pentru capitolul Cheltuieli de capital în care erau incluse prevederi ale Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale şi Ordinul nr. 2126/2014 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinelor sociale, rezultă faptul că în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sărmaşu nu sunt îndeplinite criteriile menţionate în aceste prevederi legale.
Actualmente previziunile financiare fundamentează funcţionarea căminului până la sfârşitul trimestrului al doilea al anului 2017, luând în considerare şi faptul că pentru derularea procedurii de închidere a instituţiei sunt necesare 30 de zile pentru acordarea preavizelor atât pentru personalul angajat cât şi pentru beneficiari şi pentru a nu intra în imposibilitate de plată propun adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local prin care să se aprobe închiderea Căminului pentru Persoane Vârstnice Sărmaşu începând cu data de 01.07.2017.”
”Căminul pentru persoane vârstnice Sărmaşu a fost înfiinţat în baza art. 1 al Hotărârii de Consiliu Local Sărmaşu nr. 26/27.04.2011, prin desfiinţarea Spitalului Orăşenesc Sărmaşu, având la bază mai multe hotărâri de guvern si ordine de ministru emise in acest sens.
Programul de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice” s-a derulat pe o perioadă de 33 de luni, acest fiind prelungit ulterior la 55 de luni, respectiv până în luna octombrie 2015. Prin HG nr. 995/2015 la Anexa nr. 5 s-a repartizat suma de 73.000 lei pentru CPV Sărmașu din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
În anul 2016 funcționarea s-a asigurat atât din bugetul de stat cât și din bugetul local precum și din contribuțiile persoanelor vârstnice și a aparținătorilor acestora.
La data de 24.03.2017 prin adresa nr. 2246/27.03.2017 conducerea Căminului pentru persoane vârstnice ne comunică că sunt în dificultate financiară, neavând sume pentru achitarea datoriilor acumulate în valoare de 43.226,11 lei.”









Publicarea unui comentariu presupune implicit acceptarea termenelor si conditiilor stabilite de CAMPIA-MURESULUI.RO.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- Campia-Muresului.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *