logo

SENATUL A VOTAT! TERENURI AGRICOLE, SCUTITE DE IMPOZIT!

Terenuri agricole scutite de impozit de anul viitor, adică din 2018! Senatorii au votat astăzi, miercuri – 7 iunie, ca suprafețele folosite în agricultură și situate în intravilan, adică în localități, să fi scutite în totalitate de regimul de impozitare diferențiat, astfel încât proprietarii să nu mai achite nici pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, așa cum este prevăzut în legislația actuală. Noutatea se va aplica din 2018, potrivit unui proiect de act normativ adoptat recent de Senat, pentru a doua oară, după ce președintele țării a solicitat reexaminarea documentului adoptat inițial de Parlament.

Propunerea legislativă pentru modificarea art.465 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal a trecut marți de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Practic, documentul se află pentru a doua oară în dezbaterile Parlamentului, în condițiile în care, după prima sa adoptare (aprilie 2017), președintele Klaus Iohannis a decis să trimită senatorilor și deputaților, spre reexaminare, documentul.

Potrivit proiectului de act normativ adoptat de senatori, din 2018 proprietarii terenurilor agricole situate în interiorul orașelor nu vor mai plăti pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, așa cum prevede acum Codul fiscal. „În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, pentru suprafaţa care depăşeşte 400 m2, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare (…)”, dispune acum Codul fiscal la articolul 465. De îndată însă ce noile prevederi vor intra în vigoare, va dispărea sintagma „pentru suprafaţa care depăşeşte 400 mp„.

De altfel, stabilirea unui moment precis pentru intrarea în vigoare a prevederilor a fost și una dintre cerințele șefului statului, astfel că senatorii din Comisia buget-finanțe au introdus termenul de 1 ianuarie 2018 pentru aplicarea noilor reguli.

În plus, ținând cont de faptul că noile propuneri ar duce la diminuarea veniturilor locale provenite din impozite datorate cu titlu de impozit pentru terenuri cu construcții, este necesar să fie precizate și sursele de acoperire a diminuării veniturilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.

Atenție! Proiectul de act normativ nu se aplică la acest moment. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

www.agrointel.ro









Publicarea unui comentariu presupune implicit acceptarea termenelor si conditiilor stabilite de CAMPIA-MURESULUI.RO.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- Campia-Muresului.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *