logo

Valea Largă dorește autorizarea execuției de drumuri modernizate

Primarul comunei Valea Largă, Beniamin Pădurean, a inițiat procedurile privind realizarea proiectului de Asfaltare a infrastructurii de interes local, prin solicitarea unui sprijin nerambursabil de finanțare de la Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, instituit prin prevederile OUG nr. 28/2013.

În acest sens, s-a obținut deja Certificatul de urbanism necesar demarării investiției, etapa principală fiind obținerea avizelor specifice ce vor sta la baza emiterii Autorizatiei de construire privind modernizarea drumurilor.

Proiectul este de importanță primordială pentru locuitorii comunei, finanțarea acestuia fiind așteptată de la Guvernul României.

foto: zi-de-zi.ro









Publicarea unui comentariu presupune implicit acceptarea termenelor si conditiilor stabilite de CAMPIA-MURESULUI.RO.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- Campia-Muresului.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *